Pentru comenzi mai mari de 10 bucati, va rugam sa ne contactati
În efortul de a conserva și a transmite mai departe planeta, într-o formă cât mai nealterată copiilor noștri, este necesară reciclarea. Însă reciclarea vine cu un preţ și de multe ori fondurile sau resursele alocate acestei acţiuni nu sunt suficiente.
Pentru producerea unei tone de hârtie convenţională din celuloza trebuie tăiaţi 17 copaci și sunt necesari 34 l de apă. Pe Terra nu dispunem de suficient pământ pentru a cultiva mai multe păduri și nici nu putem risipi apa pentru a produce mai multă hârtie.
Din această necesitate a fost inventată în Taiwan, la sfârșitul anilor '80, hârtia de piatră. Aceasta conţine 75% carbonat de calciu care este de fapt pilitura de piatră și 25% HDPE, o polietilenă nontoxică care are rol de liant al moleculelor de carbonat de calciu. Materia primă se găsește din abundenţă deoarece minele și carierele de piatră produc anual milioane de tone de piatră spartă. Hârtia de piatră este rezistentă, greu de rupt și impermeabilă. Ca și aspect, este mai albă decât cea convenţională, iar textura este satinată, scrierea fiind astfel foarte plăcută.
Un lucru foarte important este faptul că pentru producerea hârtiei de piatră NU sunt folosite nici măcar o picătură de apă, înălbitori, acizi si nu sunt tăiaţi copaci. Astfel, apa si copacii, cele mai importante resurse ale planetei, sunt salvate pentru a fi folosite într-un mod mult mai preţios.
Așadar, de ce să nu ne gândim la planetă și la un viitor mai optimist?
Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!
Specificatii | Agenda A5 QUERK din colecția Pier Luigi este un accesoriu special, fabricat în Uniunea Europeană din hârtie inovativă de piatră. Pentru fabricarea acestui tip de hârtie nu se utilizează celuloză, apă și înălbitori, realizându-se o importantă economie de resurse esențiale vieții. Hârtia din piatră este deosebit de rezistentă la umiditate și rupere, se degradează rapid, este plăcută la atingere și în plus, reduce consumul de cerneală cu 30%. Coperta este realizată din plută de foarte bună calitate. |
---|---|
Accesorii | Semn de carte maro, buclă pix din bandă elastică bej și forzaț maro deschis |
Culoare | Maro |
Pagini | 144 pagini de culoare albă din hârtie de piatră, 140gr./mp |
Interior | File interior standard, imprimate cu linii gri deschis și header cu zilele săptămânii |
Coperta | Copertă cartonată, din material ’plută’ de foarte bună calitate |
Dimensiuni | 150 x 210 mm, A5 |
Optional | Puteți alege cutii pentru ambalare și instrumente de scris. Acestea pot fi cumpărate individual sau pot fi alese astfel încât să vă compuneți un set cu articolele preferate ( cutie + agendă + instrument de scris ) |

Termenul de livrare al agendelor disponibile pe stoc este de 24-48 ore, pe teritoriul Romaniei. * Pentru cantitati mai mari de 20 de bucati/model, termenul de livrare va fi confirmat punctual
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.
Am înțeles Mai multe detalii